Președintele ActiveWatch, Mircea Toma, a condamnat joi, într-o conferință de presă la care au participat și reprezentanții Asociaței Accept, lipsa de reacție a autorităților cu privire la incidentul de miercuri de la MȚR, considerând că astfel statul este „un partener neonazist al acestor grupări”.
La conferința de presă organizată la sediul ActiveWatch au fost prezenți, alături de președintele ActiveWatch-Agenția de Monitorizare a Presei, Daniela Prisacariu, coordonatoarea festivalului „Luna Istoriei LGBT” (lesbiene, gay, bisexuali și transgender – n.r.), avocatul Asociației Accept, Iustina Ionescu, și Florin Buhuceanu, reprezentant al Asociației Accept.
Daniela Prisacariu, coordonatoarea festivalului „Luna LGBT” a explicat că filmul „The Kids Are All Right” („Copiii sunt bine-mersi”), care urma să fie proiectat la Noul Cinematograf al Regizorului Român din incinta Muzeului Țăranului Român (MȚR) nu era nepotrivit pentru a fi prezentat într-un asemenea cadru.
„Este un film premiat cu patru Oscaruri. Noi am creat un eveniment care a fost sprijinit de Ambasada Statelor Unite la București”, a spus aceasta, adăugând că spectatorii au fost agresați verbal, cei veniți să boicoteze evenimentul scandând o serie de sloganuri homofobe, dar și cântece religioase.
„Au confundat liberatatea de a-și exprima dezacordul cu privire la organizarea unui eveniemnt cu instigarea la discriminare și la ură pe criterii sexuale”, a mai spus Daniela Prisacariu. Aceasta consideră că reprezentantul MȚR, directorul adjunct al instituției, Mihai Gheorghiu, „nu a intervenit în conformitate cu obligațiile sale profesionale și nu a dispus luarea măsurilor pentru continuarea evenimentului”. De asemena, Prisacariu a menționat că Asociațai Accept a solicitat în scris asigurarea protecției participanților la eveniment, deoarece s-a anticipat o situație conflictuală, însă acest lucru nu s-a realizat. „Poliția nu a intrat nici măcar în sală”, a adăugat coordonatoarea festivalului.
„Este o stare de alarmă în urma incidentelor care au avut loc la Muzeul Țăranului Român”, a subliniat Mircea Toma.
De asemenea, el a apreciat că incidentul de la Muzeul Țăranului Român poate fi catalogat drept o „manifestare homofobă fără precedent”. „Atunci când libera exprimare face rău altor semeni, ea nu mai poate fi judecată din prisma libertății. Instigarea la ură nu înseamnă libertate de exprimare în nici una dintre accepțiunile ei”, a mai spus Mircea Toma.
„Dincolo de ghilimelele pe care le pretind, folosirea cuvântului «moarte» este foarte clară. Instigarea la discriminare este un palier mai «soft», dacă vreți. Nu instigi la moarte, dar discriminezi”, a adăugat președintele Agenției de Monitorizare a Presei.
Din punctul său de vedere, incidentul de miercuri seară de la MȚR „a fost un test de funcționare a statului, în care statul nu reușește să își facă datoria”. În acest context, Mircea Toma a afirmat, „cu titlu de opinie”, că „statul român este un partener neonazist al acestor grupări”. „Nu a făcut dovada că ar proteja democrația, valorile democratice, drepturile fundamentale ale omului”, a comentat el.
Potrivit avocatului Accept, Iustina Ionescu, protestul homofob de la la MȚR intră sub incidența Legii 60/1991, cu privire la adunările publice. „De fapt, a fost vorba despre o adunare publică în scop cultural, eveniment care este apărat de legislația din România și care reprezintă o manifestare a dreptului de asociere și întrunire liberă prevăzut în legislațiile europene și internaționale”, a spus aceasta, adăugând că, în prezent, asociația este în proces de strângere de semnături și de plângeri atât la adresa celor care au perturbat evenimentul, cât și la adresa directorului general al MȚR, despre care consideră că nu și-a exercitat atribuțiile pe care le are.
„Din punct de vedere legal considerăm că autoritățile sunt cele care ar trebui să încadreze faptele, să stabilească dacă sunt sau nu fapte de natură penală. Considerăm că sunt fapte foarte grave care au avut loc, fie că este vorba despre împiedicarea desfășurării unei adunări publice, fie că este vorba despre instigarea la discriminare, incitarea la ură, pentru care cel puțin câteva dintre persoanele care făceau parte din grupul extremist ar trebui ținute răspunzătoare”, a mai spus Iustina Ionescu.
Cu atât mai îngrijorătoare, spune aceasta, este reacția reprezentanților instituției – gazdă, dar și a forțelor de ordine care, „deși fuseseră anunțate din timp că va avea loc un eveniment cu un anumit risc de a se solda cu astfel de întreruperi și astfel de fapte”, acestea nu au intervenit.
Organizațiile ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei și Asociația Accept solicită Ministerului Administrației și Internelor și procurorului general al României investigarea manifestării extremieste din incinta Muzeului Țăranului Român, dar și a modalității de intervenție a organelor de ordine în cazul manifestărilor de tip „hate crimes” (infracțiuni motivate de ură).
De asemenea, cele două organizații cer Ministerului Culturii demiterea în regim de urgență a directorului adjuct al MȚR, Mihai Gheorghiu, pentru neîndeplinirea obligațiilor administrative care-i revin. Totodată, se mai cere Jandarmeriei Române să investigheze „non-răspunsul jandarmilor prezenți la fața locului, sancționarea lor disciplinară, precum și identificarea persoanelor care au tulburat ordinea și liniștea publică și sancționarea corespunzătoare a acestora” pe motivul instigării la ură pe motive sexuale.
La rândul său, Florin Buhuceanu, reprezentant al Asociației Accept, a condamnat incidentul de la MȚR. „Sunt aici să pun mai degrabă întrebări și prima întrebare pe care îndrăznesc să o adresez este: În ce țară trăim? În ce țară spectatorii la un film de comedie, care intră într-o sală de cinematograf în plin centrul Bucureștiului, la doi pași de Guvernul României, li se cere moartea într-un spațiu public?”, a spus acesta.
Contactat de MEDIAFAX, directorul Muzeului Țăranului Român, Virgil-Ștefan Nițulescu, a precizat că nu a fost prezent la incident, dar că, înaintea începerii proiecției, a fost sunat de unul dintre colegii săi care i-a spus că, din cauza unor manifestări huliganice, nu poate difuza filmul.
„Am sunat imediat la Poliție, am cerut asistența Poliției pentru a se instaura ordinea, am aflat la o oră după aceea că solicitarea nu a avut niciun efect, în sensul că a venit un echipaj de Poliție, dar nu s-a instaurat ordinea și proiecția nu a mai avut loc”, a declarat Nițulescu, precizând că datoria paznicilor de la muzeu este să cheme Poliția în cazul producerii unui astfel de eveniment.
Acesta a adăugat că nu se cunoaște identitatea celor aproximativ 50 de persoane care au participat la manifestație, dar că, cel mai probabil, sunt susținători ai unor organizații religioase.
Directorul MȚR a mai spus că filmul care trebuia să fie difuzat în cadrul Lunii istoriei LGBT, eveniment ce se desfășoară simultan în opt țări din Europa, a fost difuzat anterior la postul național de televiziune. „Nu văd nicio problemă la acest film”, a adăugat Nițulescu.
De asemenea, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) „condamnă public manifestarile homofobe” care au avut loc miercuri, la Muzeul Țăranului Român, în cadrul evenimentului Luna LGBT.
„Boicotarea și împiedicarea organizării unui astfel de eveniment constituie o încălcare a dreptului fundamental la libertatea de conștiință, libertatea de exprimare, dreptul la informație și libertatea întrunirilor prevăzute în Constituția României și în tratatele internaționale privind protecția drepturilor fundamentale ale omului la care România este parte”, se arată în comunicat.
CNCD mai atrage atenția că astfel de manifestări, pe lângă faptul că încalcă, în mod flagrant, drepturile fundamentale ale omului, aduc și un prejudiciu de imagine României pe plan intern și internațional.
Totodată, Primăria sectorului 2 București, unde au fost amplasate mai multe afișe prin care oamenii erau îndemnați să meargă la MȚR și să boicoteze evenimentul, a identificat firmele care dețin panourile respective – Euromedia Group și Fler Media, potrivit unui răspuns la o solicitare MEDIAFAX. Reprezentanții primăriei au subliniat că nu au primit sesizări în legătură cu afișele, însă primarul Neculai Onțanu a dispus desființarea imediată a acestora și amendarea celor două firme cu câte 5.000 de lei.
Contactat de MEDIAFAX, ministrul Culturii, Daniel Barbu, nu a dorit să comenteze incidentul.
Filmul care a declanșat incidentul de miercuri de la MȚR,”Copiii sunt bine-mersi” (2010), a fost de patru ori nominalizat la Oscar și spune povestea unei familii formate din două lesbiene, interpretate de Annette Bening și Julianne Moore, și a copiilor acestora. Proiecția făcea parte din programul „Lunii Istoriei LGBT”, manifestare organizată anual de Asociația Accept pentru promovarea toleranței și respectării drepturilor minorităților sexuale.
Proiecția programată la ora 18.00, la Noul Cinematograf al Regizorului Român, de la Muzeul Țăranului Român, nu a mai putut fi urmărită, după ce aproximativ 50 de persoane s-au ridicat de pe scaune și au început să huiduie și să cânte „Deșteaptă-te, române!” și cântece bisericești, în sala de cinema, potrivit reprezentantei Asociației Accept Irina Niță și înregistrărilor de la manifestare, postate online.